Voluntarii Antibiotice au administrat ieri 120 doze de vaccin Pfizer

0
161

În a doua duminică a Caravanei a+, voluntarii Antibiotice au ajuns în comunele Fântânele, Gropnița și Movileni.

Unui număr de 120 de localnici li s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer/Biontech. Peste 3 săptămâni, Centrul mobil de vaccinare a+ se va deplasa din nou în aceste localități, pentru a asigura rapelul celor vaccinați astăzi.

Dl. Dan Hodoroabă, primarul comunei Movileni, prezent astăzi la Centrul mobil de vaccinare atât ca reprezentant al administrației locale, cât și în calitate de persoană vaccinată cu prima doză, a precizat: „Inițiativa Caravanei de vaccinare este foarte bună. Oamenii din comuna Movileni nu au avut până acum posibilitatea de a se vaccina, unii nu au avut timp, pentru alții a fost greu să meargă în centrele de vaccinare din alte localități. Îndemn pe toată lumea să se vaccineze. Numai așa putem reveni la o viață normală. Atât eu, cât și dl. viceprimar Holbură, ne-am vaccinat pentru a oferi un exemplu celor din comunitatea noastră.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.