Situată în Iaşi, pe strada Vasile Pogor nr. 4, casa a fost construită în anul 1850 de părinţii scriitorului Vasile Pogor. În 1901 a fost cumpărată de principesa Maria Moruzzi, care a efectuat unele modificări la intrarea principală şi la faţade, aşezând deasupra balcoanelor blazonul familiei, şi a lăsat-o moştenire fiului ei, Gheorghe Brătianu. La rându lui, în 1939, acesta a închiriat-o rezidenţei regale din Iaşi.
După 1947, casa a aparţinut regionalei CFR Iaşi, a fost naţionalizată şi a servit, din 1954, Inspecţiei de Stat pentru Igienă şi Protecţia Muncii, Regionala Iaşi. În 1968, a fost restaurată în vederea amenajării unui muzeu şi reparată după cutremurul din 1977. Acum, devenită monument istoric, Casa Pogor adăposteşte Muzeul Literaturii Române din Iaşi, inaugurat în decembrie 1972.
Spaţiului muzeal are 12 încăperi, parter şi etaj, unite printr-o scară maiestuoasă, de lemn nobil (originală). Tot aici pot fi admirate şi sobele sau candelabrele, adevărate opere de artă, aduse de Pogor de la Viena, informează nordestnews.ro.
La parter se află biblioteca muzeului, în care poetul Mihai Eminescu a petrecut mult timp pentru studiu şi creaţie. Aici sunt expuse obiecte cu valoare memorială, tapiserii, tablouri din secolul al XIX-lea, manuscrise, fotografii originale, ediţii prime ale operelor scriitorilor.
Pivniţele Casei Pogor, cu multe ramificaţii, au fost construite în secolul al XVI-lea, pe două niveluri şi o suprafaţă de aproape 200 de metri pătraţi. Iniţial, ele au fost folosite pentru depozitarea butoaielor de vin, iar după anii ’90, în hrubele de la Pogor a fost amenajată o cafenea care a funcţionat câţiva ani.
Casa Pogor adăposteşte aspecte privind principalele etape şi curente literare din ultimele două secole: literatura paşoptistă şi curentul revistei „Dacia literară” (Costache Conachi, Vasile Alecsandri, Alexandru Donici), momentul fondării Societăţii „Junimea”, literatura de la „Contemporanul” şi „Viaţa românească” (Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P.P Carp, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ion Slavici etc), perioada interbelică (George Bacovia, Magda Isanos, Eusebiu Camilar, Nicolae Labiş). Tot aici pot fi admirate bastonul din lemn de abanos cu mâner de argint, care i-a aparţinut lui Costache Conachi; un autoportret în ulei semnat de Gheorghe Asachi; piese de mobilier care i-au aparţinut lui Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, Iacob Negruzzi, Garabet Ibrăileanu, I.M. Melik; un pian Steinway&Sons (model 1859), care i-a aparţinut lui Duiliu Zamfirescu, sau patefonul His Masters Voice, care i-a aparţinut lui Garabet Ibrăileanu.
Printre cele mai valoroase exponate ale muzeului se numără şi „Gramatica” de I. Văcărescu, „Critice” de T. Maiorescu, „Almanah de învăţătură şi petrecere” de M. Kogălniceanu şi un set de călătorie şi corespondenţă al lui Costache Negri.
În Sala Rarităţi pot fi admirate obiecte unice, precum inelul sigilar din aur, cu piatră de rubin, şi ceasul de aur, cu monogramă, ce au aparţinut lui Mihai Eminescu; ceasul de buzunar, din argint, al lui Ion Creangă; ceasul de buzunar, din argint, al lui Vasile Pogor; ceasul din aur al lui Eremia Grigorescu; cartea de rugăciuni (manuscris) a principesei Maria Gh. Sturdza, născută Ghica, una dintre puţinele cărţi rămase din celebra Bibliotecă de la Miclăuşeni; călimara din marmură a lui Mihail Kogălniceanu; cerceii din aur şi ametist ai actriţei Agatha Bârsescu; broşa din aur, confecţionată dintr-o monedă a Veronicăi Micle.
Despre Casa lui Vasile Pogor, Nichita Stănescu spunea că ar fi locul în care „Mioriţa” s-a transformat în „Odă în metru antic”!