Consiliul Național al Elevilor respinge decizia lui Yohanis

0
186

Joi, 14 ianuarie, Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a reacționat, după ce Klaus Iohannis a anunțat că şcolile se vor redeschide descentralizat, în funcţie de situaţia epidemiologică locală, din 8 februarie.

Este o victorie foarte mare pentru Consiliul Naţional al Elevilor. Am venit cu ideea aceasta, a descentralizării deciziei, de la bun început. Este clar că nu putea să existe o decizie de la nivel central care să fie general valabilă. Este regretabil că în scenariul roşu elevii din anii terminali nu vor fi la şcoală. Dacă e să facem o analiză obiectivă, cu toate datele şi experienţele pe masă, vedem că elevilor din învăţământul primar le este cel mai greu să se adapteze şi să înveţe în această perioadă. N-ai cum să înveţi online să scrii şi să citeşti. Se simte nevoia întoarcerii la şcoală a elevilor de clasele a 8-a şi a 12-a, dar nu ei sunt prioritari, pentru că se adaptează mult mai uşor. Salutăm decizia anunţată astăzi, pentru că noi am propus descentralizarea de la bun început”, a spus Voicu.

Potrivit preşedintelui României, din 8 februarie elevii vor putea să meargă din nou la școală, însă acest lucru se va realiza în funcție de evoluția pandemiei, potrivit bzi.ro.

„Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală”, a explicat preşedintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.