Datorita pandemiei de Coovid-19, alegerile parlamentare de astazi se vor desfasura in conditii speciale. Astfel, procesul de votare se va desfășura respectând condiții speciale de protecție, așa cum au fost stabilite de autorități, după cum urmează:
– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura
– asigurarea distanţării fizice de minimum un metru (1 m)
– dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;
– amplasarea, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, a flacoanelor cu soluţie dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum şi a recipientelor unde se vor arunca măştile şi mănuşile folosite;
– asigurarea personalului tehnic care va măsura temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;
– asigurarea termometrelor noncontact şi a materialelor de protecţie sanitară, precum şi a materialelor dezinfectante pentru secţiile de votare;
– preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;
– accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum un metru între persoane;
– alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi în localul de vot şi la ieşirea din acestea;
– alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile;
– pentru a fi identificat de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi de membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura;
– alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară;
– se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea “VOTAT”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea “VOTAT” şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora;
– după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea “VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate;
– numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20, potrivit stireadeiasi.ro.


