Doi angajați CTP Iași realizează demersurile pentru recepția celor 12 autobuze second-hand din Olanda, urmând ca săptămâna viitoare să fie aduse la Iași. Acestea fac parte dintr-o investiție recentă a CTP pentru un număr de 21 de autobuze second-hand care să suplimenteze numărul mijloacelor de transport public pe traseele cele mai aglomerate din municipiul Iași.
Duminică, 25 octombrie 2020, mai mulți soferi ai CTP Iași vor pleca în Olanda după 12 autobuze rulate, din totalul de 21 de autobuze achiziționate de către Compania de Transport Public (CTP) Iași. De câteva zile, doi angajați ai companiei, din cadrul Biroului Tehnic al CTP Iași au ajuns în Olanda pentru a face recepția autobuzelor. Conform cerințelor din cadrul licitației, cele 12 autobuze sunt cu podea joasă și vor avea o lungime de 12 metri. După aducerea lor la Iași, alți șoferi vor pleca în Germania după celelalte 9 autobuze articulate, mai exact cele care au 18 metri lungime. Garanția cerută pentru fiecare unitate în parte este de minimum trei luni.
Procedura are o prevedere bugetară de 1.942.500 lei, fără TVA, aproape 400.000 de euro. Un singur autobuz va fi cumpărat cu aproximativ 20.000 de euro. La licitație s-a prezentat o singură societate Bus & Coach Group SRL, din județul Ilfov, controlată de Mircea Lucian Roșca. Sursă: bzi.ro


