Carnavalul de la Rio s-a alăturat evenimentelor care au devenit victime ale pandemiei de COVID-19: ediţia sa din 2021, care ar fi trebuit să aibă loc în februarie anul viitor, a fost amânată sine die, informează AFP citată de Agerpres.
„Am ajuns la concluzia că evenimentul trebuie amânat. Pur şi simplu nu putem să îl organizăm în februarie. Şcolile de samba nu vor avea nici timpul, nici resursele financiare şi logistice pentru a fi pregătite pentru februarie”, a declarat în faţa jurnaliştilor brazilieni Jorge Castanheira, preşedintele Ligii independente a şcolilor de samba din Rio de Janeiro (LIESA), joi seară, la finalul unei reuniuni a liderilor acestei asociaţii care organizează evenimentul.
În iulie, a apărut o avancronică a acestei decizii, atunci când cinci dintre cele 12 şcoli de samba au anunţat că în absenţa unui vaccin la sfârşitul lunii septembrie, vor solicita amânarea evenimentului.
„Nu este o anulare, este un raport. Căutăm o soluţie alternativă, ceva care va putea fi făcut atunci când siguranţa sanitară ne va permite să oferim oraşului contribuţia noastră (…) Însă nu suntem încă suficient de siguri pentru a putea să fixăm o dată”, a precizat Jorge Castanheira.


