Peste 5,7 milioane de lei vor fi investiți în Muzeul „Nicolae Gane”

0
186
Muzeul „Nicolae Gane” se află în plin proces de restaurare. Edificiul, parte din rețeaua de infrastructură culturală a Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, beneficiază de o investiție totală de peste 5,7 milioane de lei.
În prezent, majoritatea lucrărilor de consolidare la exterior au fost finalizate, iar constructorul a început activitate la interiorul imobilului. Au fost refăcute pardoselile parterului și zidurile interioare din cărămidă și turnate grinzi de susținere.
La etaj a fost scoasă integral pardoseala și desfăcut tavanul, iar acum se pot vedea grinzile acoperișului realizate manual la mijlocul secolului al XIX-lea. Demontarea tencuielilor de la etaj a scos la lumină vechile ogive ale ferestrelor salonului, amplasate chiar deasupra intrării. Acestea vor fi refăcute în forma inițială, redându-se astfel frumusețea fațadei și aspectul monumental al casei fostului edil.
Nicolae Gane, a fost primar al Iașului de cinci ori, 17 iunie 1872 –19 mai 1876, 27 aprilie – 23 iunie 1881, 4 iunie 1887 – 4 martie 1888, 19 noiembrie 1895 – 22 aprilie 1899, 11 iulie 1907 – 6 ianuarie 1911, fiind cel care a inaugurat clădirea Teatrului Național la 1 decembrie 1896. A avut proiecte foarte importante pentru dezvoltarea și modernizarea urbei, cel mai mare, ca anvergură financiară, fiind aducțiunea de apă potabilă la Iași din sursa Timișești, proiect pentru care a fost atacat vehement în presa vremii. Gane a fost cel care inaugurat Uzina Electrică Comunală, unde, la numai un an de la eveniment, începea exploatarea tramvaielor electrice.
Casa Memorială “Nicolae Gane”, va găzdui expoziții permanente și temporare de fotografie, artă plastică, colecții de manuscrise, arhitectură și design, precum și un laborator de restaurare a tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.