Scandalul din filiala USR Rediu, din județul Iași, ia amploare. Mai mulți membri au decis să părăsească partidul condus de Dan Barna, nemulțumiți fiind de sprijinul pe care deputata USR Iași, Cosette Chichirău, i-l acordă șefului local al acestei formațiuni, Sebastian Baciu.
Ei și-au dat demisia printr-o scrisoare deschisă, trimisă în exclusivitate siteului B1.ro. Retragerea lor din partid are efect imediat.
Iată scrisoarea revoltaților din USR Rediu:
Reamintim că liderul organizației locale Rediu, Sebastian Baciu, a fost acuzat de membrii de partid că a fugit cu banii strânși din cotizații. Acesta s-a ales cu o plângere penală pentru delapidare, în urma unui eveniment organizat în localitate, la care nu ar fi participat nicio persoană. Liderul local a ieșit până la urmă basma curată folosind chitanțe antedatate, conform unor surse, relatează b1.ro.
Cosette Chichirău, deputat USR și președinte al organizației USR Iași, a negat toate acuzațiile referitoare la Sebastian Baciu: “Este o minciună reîncălzită de anul trecut. Minciuna este promovată de un om de bază al PNL-ului și un om de bază al lui Chirica”.