Ateneul Național din Iași vă invită la premiera online a spectacolului „Farmazonul din Hârlău”

0
190

Sâmbătă, 6 iunie 2020, de la ora 19.00, Ateneul Național din Iași va difuza online premiera spectacolului „Farmazonul din Hârlău”, în regia lui Ion Sapdaru.

În anul în care se împlinesc 180 de ani de la scrierea și montarea piesei, actorii Ateneului din Iași au pus în scenă, într-o variantă originală, prima operă dramatică a lui Vasile Alecsandri. Comedia în trei acte a avut premiera în noiembrie 1840, iar regia i-a aparținut lui Costache Caragiale, unchiul lui Ion Luca Caragiale.

Spectacolul prezintă un tânăr aspirant din Hârlău pe nume Pestriţ, care vine la Iași și nimereşte pe mâna unor boiernaşi dornici de distracţie şi de petreceri pe gratis.

Deliciul piesei este reprezentat de cele două dorințe ale lui Pestriț: să se însoare şi să facă parte din societatea farmazonilor. Pentru a împiedica logodna lui Pestriţ, aceşti mici escroci de la Iaşi se dau drept o societate francmasonă şi se obligă să-l primească pe Pestriţ în rândurile lor. Comedia capătă valenţe groteşti prin felul cum îşi închipuie bonjuriștii ceremonia de primire în loja masonică. Ceremonia de inițiere se desfăşoară într-o pivniţă, iar naivul Pestriţ este supus la aşa zisele încercări ale lojei, este pălmuit și se întâlneşte pe tărâmul morţii cu alţi pretendenţi la loja masonică, care rătăcesc de săptămâni întregi şi nu își găsesc salvarea. Într-un final, Pestriţ îşi pierde drepturile de logodnic şi află că, de fapt, i s-a făcut o farsă şi nu este nici farmazon. Îndurerat, Pestriţ se întoarce acasă, la Hârlău.

Spectacolul va fi difuzat în regim de live streaming și va fi disponibil spre vizionare pe site-ul instituției, pe 6 iunie 2020, în intervalul 19:00-23:59. Acesta va putea fi urmărit pe o durată de 4 ore de la începerea vizionării.

Din distribuție fac parte: Daniel Onoae (Pestriț), Gelu Ciobotaru (Titirez), Florin Gardan (Leonil), Alexandra Paftală (Aglăița), Alexandra Macovei (Zizi), Iuliana Budeanu (Garofa), Sorin Cimbru (Slugerul Gânganu), Codrin Dănilă (Frantz Macson), Dumitru Florescu (Comisarul), Alexandru Gușă (Trântescu), Vlad Ștefancu (Milescu), Francisc Bucur (Vasile) și Petre Sapojnic (Grigore).

Biletele pot fi achiziționate de pe https://www.ateneuiasi.ro/class/farmazonul-din-harlau-regia-ion-sapdaru-live-streaming/

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.