Medicii de la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr. C.I.Parhon” din Iaşi au efectuat patru transplanturi renale pe parcursul ultimelor 24 de ore, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Ionuţ Nistor.
„Este o activitate foarte intensă în aceste zile la Spitalul Parhon, în condiţiile în care este singurul centru din ţară unde se continuă activitatea de transplant de rinichi. În cursul zilei de ieri o echipă de medici urologi din cadrul unităţii noastre s-a deplasat la Bucureşti pentru a preleva rinichii unei persoane aflate în moarte cerebrală şi pentru a-i aduce la Iaşi. Rinichii au fost transplantaţi în cursul nopţii de duminică spre luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr.C.I. Parhon”.
Potrivit sursei citate, beneficiarii sunt doi pacienţi din Iaşi care făceau dializă de mai mulţi ani, ambii bărbaţi. Unul dintre aceştia are 26 de ani. El făcea dializă din 2018. Cel de-al doilea este un bărbat în vârstă de 45 de ani, care făcea dializă din luna februarie a acestui an, informează pe larg agerpres.ro.
În prezent, medicii de la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi se află în blocul operator pentru a efectua încă un transplant renal. Cel de-al patrulea transplant va fi efectuat tot în cursul acestei zile.
„În momentul de faţă mai există alţi doi pacienţi pentru transplant. Primul este deja în sala de operaţie, al doilea urmează să intre. Ei sunt beneficiarii unui alt donator, din Oradea. Şi pentru aceşti pacienţi este un efort care se face din partea echipei chirurgicale şi echipei de transplant pentru a le da o nouă şansă la viaţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi.
Unul dintre pacienţi, un bărbat de 56 de ani, era în programul de dializă de peste 10 ani, cu boală polichistică, o boală genetică. Cel de-al doilea pacient, de 36 de ani, începuse în 2017 şedinţele de dializă.
Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi, prof.univ.dr. Adrian Covic, speră ca pentru toţi cei patru pacienţi aceste intervenţii să fie o nouă şansă la viaţă.
„S-a făcut al şaptesprezecelea transplant renal de anul acesta. E o serie consecutivă de două recoltări de la cadavru. Vorbim de pacienţi donatori, pentru care le suntem recunoscători familiilor din Oradea şi din Bucureşti. Acest gest de umanitate dă o şansă în aceste condiţii de criză pacienţilor să îşi reia o viaţă normală. Aceste intervenţii sunt un efort absolut colosal al echipei de chirurgi. O echipă de tineri chirurgi urologi care s-au deplasat cu ambulanţa la Bucureşti, au recoltat rinichiul acolo, l-au adus aici. Imediat ce au ajuns au intrat cu alţi colegi de-ai lor în sală şi au operat până în toiul nopţii. Au plecat acasă, iar în cursul acestei dimineţi s-au apucat de un nou transplant, rinichiul venind aseară în jurul orei 23,00, cu avionul, de la Bucureşti. Deci, practic, sunt chirurgi care au operat non-stop peste 12 ore sau au fost în activitate specifică”, a declarat prof.univ.dr. Adrian Covic.
Pentru reuşita intervenţiilor de transplant a fost nevoie de o mobilizare exemplară a întregului corp medical al Spitalului Parhon, de la rezidenţii care au stat şi au ajutat medicii pe parcursul a două – trei gărzi consecutive, până la nefrologi, laboranţi, imunologi.
„Pacienţii candidaţi au fost în număr de patru la o tură, cinci la altă tură. Toţi a trebuit să fie testaţi, pentru a fi COVID negativi, toţi au fost testaţi pentru a fi compatibili, toţi a trebuit să fie investigaţi în urgenţă, în multiple planuri, fără să intersecteze traseele, fără să existe risc de compromitere virusologică sau imunologică. Absolut incredibil din punct de vedere al „orchestrei simfonice”. Pot spune că prima pereche deja este bine, complet detubaţi, urinează, sunt într-o situaţie foarte bună. A doua pereche aşteptăm să iasă din sală. Cred că deocamdată semnele sunt bune. Suntem obosiţi, dar fericiţi”, a declarat prof.univ.dr. Adrian Covic.
Centrul Regional de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi este singura unitate medicală de profil din ţară unde medicii efectuează astfel de intervenţii chirurgicale de la începerea pandemiei de coronavirus.