Cum ne schimbă pandemia: Nimeni NU vrea să fie director la o instituție ”din prima linie”

0
178

După apelurile repetate ale Prefecturii și senatorului Costel Șoptică, ministrul Sănătății a schimbat-o vineri din funcția de manager al Spitalului Județean pe Livia Mihalache.

Medicul pediatru avea concurs, dar Guvernul adoptase o ordonanță de urgență în urmă cu trei săptămâni care îi permitea inclusiv înlocuirea unor astfel de directori, informează botosaneanul.ro

În schimb, la Direcția de Sănătate Publică (DSP), a rămas în continuare același director, deși cel puțin teoretic destituirea s-ar fi putut face mult mai ușor.

Și aceasta pentru că Teodor Ferariu este de fapt titular pe postul de director economic al instituției și îl ocupă ca interimar și pe cel de director executiv.

A fost numit tocmai în octombrie 2017, când i-a luat locul unui alt interimar, Gabriel Ciochină, care fusese detașat tocmai de la Brăila.

Neoficial, Teodor Ferariu și-ar fi arătat chiar disponibilitatea de a se retrage pe postul pe care este titular, însă marea problemă este că nici Prefectura și nici Guvernul prin Ministerul Sănătății nu au găsit încă o persoană capabilă să preia conducerea instituției în contextul pandemiei de coronavirus.

”Nu este complicat de numit, este complicat de găsit pe cineva care își asumă, cine acceptă funcția”, Dan Nechifor, prefect.

Primul reprezentant al Guvernului în județ așteaptă finalizarea controlului pe care l-a trimis la DSP. Crede că la finalul acestuia va avea o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat acolo de la începutul pandemiei și va putea veni cu o propunere de numire a unui director executiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.