Traficant de droguri din Iași, prins în Gara Nicolina. Ieșise să vândă stupefiante cu adeverință „în interes profesional”

0
243

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iași au reținut ieri un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vineri, 3 martie, polițiștii din cadrul SRPT Iași – Biroul de Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au interceptat un bărbat care a coborât dintr-un tren, iar la vederea acestora a încercat să fugă.

Înainte de a fi imobilizat, bărbatul a aruncat peste gardul împrejmuitor al unei biserici din apropierea gării o pungă de culoare albă, în care se afla cantitatea de 45 de grame de heroină, ce urma să fie comercializată pe raza municipiului Iași.

Oamenii legii i-au solicitat bărbatului să prezinte declarația prevăzută de Ordonanța Militară 3 și au constatat că „acesta consemnase în fals că se deplasează în interes profesional”.

Sâmbătă seara, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

La acțiune au participat și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.