Patriarhia Română cere ca slujbele să fie săvârşite în aer liber sau, dacă se oficiază în biserici, să fie folosite difuzoare pentru a se evita aglomerarea credincioşilor în interiorul lăcaşurilor de cult.
În comunicat se mai precizează ca bisericile să fie deschise pe tot timpul zilei pentru ca preoţii să îi poată primi pe credincioşi pentru spovedanie şi împărtăşanie.
Patriarhia Română le-a mai cerut creştinilor ortodocşi să respecte măsurile dispuse de autorităţile publice şi să coopereze cu acestea, iar preoţilor să afişeze la intrarea în lăcaşul de cult recomandările Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus.