Vineri, 21 februarie, Bugetul Municipiului Iași pe anul 2020 a fost aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. La votul final al documentului au fost prezenți 24 din 27 de consilieri locali, din care 17 au votat pentru proiectul de buget, iar șapte s-au abținut.
La varianta propusă inițial de municipalitate au fost propuse și votate următoarele amendamente:
Amendamentele propuse de Executiv:
1. O suplimentare a bugetului Direcției Creșe
2. O suplimentare a fondurilor alocate Ateneului Național din Iași
3. Refacerea anexei 7 a bugetului, care are ca obiect posibilitatea acordării de sprijin financiar pentru unitățile de cult, și (la propunerea consilierului local PSD Paul Boișteanu) suplimentarea listei de finanțări cu un sprijin material pentru Biserica Buna Vestire
4. Completarea listei de investiții cu proiectarea lucrărilor de modernizare pentru strada Podișului (la propunerea consilierului local PNL Tudor Dornean), strada Văleni (la propunerea consilierului local PSD Viorel Scripcariu), strada Valea Adâncă și altele
Grupul politic ALDE (amendamente incluse în prealabil în proiectul bugetului):
1. Achiziționarea și montarea a 100 de senzori de monitorizare a calității aerului
2. Realizarea unui studiu privind construirea unei treceri pentru a lega zona Poitiers – Vișani – Bucium de restul orașului (o trecere supraterană pe deasupra străzii Manta Roșie sau o trecere subterană în altă zonă)
3. Alocarea a 1,3 milioane de lei pentru realizarea de pasaje supraterane în zona Podu Roș (în anul 2020 doar proiectarea și o parte din execuție)
4. Realizarea unui algoritm al investițiilor municipalității pe domenii
Grupul politic PMP:
1. Expertizarea și reproiectarea bazinului de înot din zona Grădinari (amendamentul a fost adoptat sub condiția suspensivă a efectuării transferului dreptului de proprietate a obiectivului, care în prezent se află în patrimoniul Guvernului)
2. Alocarea sumei de 100.000 de lei pentru racordarea la utilități a substației de ambulanță din Păcurari
Grupul politic PSD:
1. Alocarea sumei de 100.000 de lei pentru refacerea tâmplăriei termopan la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” (amendament propus și de consilierul local PMP Violeta Găburici)
2. Alocarea sumei de 100.000 de lei pentru Centrul de Transplant Hepatic
3. Alocarea suplimentară a sumei de 20.000 de lei pentru Festivalul FEstudIS
4. Alocarea a sumei de 100.000 de lei pentru reabilitarea centralei termice de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”
5. Alocarea sumei de 5.000 de lei pentru întocmirea unui studiu de expertizare tehnică a coșului de fum de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”
6. Alocarea sumei de 15.000 de lei pentru un turneu de minifotbal
7. Alocarea sumei de 10.000 de lei pentru asigurarea participării unei echipe ieșene de minifotbal (singura din România) la EMF Champions League (Maribor, Slovenia)
8. Alocarea sumei de 20.000 de lei pentru Festivalul Național de Film Documentar al Școlilor Centenare
9. Alocarea sumei de 15.000 de lei pentru Festivalul Folk’n’Iași
10. Alocarea sumei de 15.000 de lei pentru Festivalul Național de Dans „IaȘi Dansează”
11. Alocarea sumei de 20.000 de lei pentru proiectarea iluminatului arhitectural la bisericile Buna Vestire și Sfântul Dumitru – Balș
Bugetul general al Municipiului Iaşi în anul 2020 este în sumă de 1.433.829.100 lei (300,6 milioane de euro), din care bugetul local reprezintă 1.178.278,40 mii lei (246,96 milioane de euro) din care se scad transferurile in suma de 60.006,23 mii lei, în timp ce bugetul instituţiilor publice finanţate integral/parțial din venituri proprii este în sumă de 15.556,93 mii lei.
Bugetul local este fundamentat la partea de venituri în sumă de 1.151.962,27 mii lei, iar la partea de cheltuieli în sumă de 1.178.278.40 mii lei, diferența între acestea reprezentând excedent în sumă de 26.316,13 mii lei.
Din totalul veniturilor bugetului local de 1.151.962,27 mii lei, veniturile proprii sunt în sumă de 596.514,86 mii lei, 51,78% din total venituri. Sursele atrase sunt în sumă de 555.447,41 mii lei ce reprezintă diferenţa de 48.22%.
La partea de cheltuieli, bugetul local prevede o sumă de 1.178.278,40 mii lei, împărțită în secțiunile de funcționare și dezvoltare.
Secțiunea de funcționare are alocată suma de 570.707,71 mii lei (119,5 milioane de euro), reprezentând 48,44% din total buget. Pe de altă parte, secțiunea de dezvoltare este în sumă de 607.570,69 mii lei (127,25 milioane de euro), reprezentând 51.56% din total buget, din care suma de 26.187,49 mii lei înseamnă excedent.
Secțiunea de dezvoltare pentru activitatea proprie este de 133.244,75 mii lei (21,93% din secțiunea de dezvoltare și 11,31% din total buget cheltuieli), iar pentru ordonatorii din subordine 25.537,81 mii lei, (4,20% din secțiunea de dezvoltare si 2,17% din total buget cheltuieli).
În cadrul secțiunii de dezvoltare, suma de 448.788,13 mii lei reprezintă proiecte cu finanțare externă nerambursabilă.