Tată condamnat pentru că și-a bătut copiii cu o curea

0
273

Judecătorii au decis condamnarea unui ieșean pentru violență în familie. Acesta a fost acuzat că și-a bătut copiii cu cureaua, pentru că nu au făcut curat.

Bărbatul a fost obligat de instanță la plata unor daune morale de 55.000 de lei. Victimele ceruseră daune totale de 70.000 de euro, informează bzi.ro.

Un bărbat din județul Iași a fost pedepsit de magistrați, după ce a fost acuzat că a fost violent cu propriii copii. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au dispus recent condamnarea lui Florin Toma la pedeapsa rezultantă de doi ani și trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru violență în familie.

„Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Cotnari sau școlii generale din satul Cotnari, pe o perioadă de 80 de zile. Admite în parte acțiunea civilă formulată de cele trei părți civile și îl obligă pe inculpatul Toma Florin la plata sumei totale de 55.000 de lei, cu titlul de daune morale”, au precizat judecătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.