Anul acesta, toți pădurarii din țară vor primi arme și cinci salarii compensatorii atunci când ies la pensie. Legea a fost schimbată după ce anul trecut au murit mai mulți pădurari, inclusiv din județul Iași. Răducu Gorcioaia, angajat din Iași cu 20 de ani vechime, a fost găsit mort anul trecut, la Pașcani.
Acesta fusese ucis violent de niște hoți de lemne. La scurt timp după moartea acestui pădurar, un altul a fost ucis în Maramureș.
Pădurarii vor fi dotați cu pistoale
Acum, pădurarii vor putea deține și folosi armele după ce vor trece toate testele impuse în această situație. Primele arme au fost deja achiziționate. În prezent, în Iași, sunt dotați cu arme letale 90 de angajați.
„S-au făcut modificări la statutul personalului silvic, iar noi am făcut demersuri să achiziționăm arme pentru angajații care lucrează la paza fondului forestier. Vom achiziționa în total 180 de arme până la sfârșitul anului, iar fiecare pădurar va avea o armă de serviciu. O parte din personal a primit deja arme, fiind vorba de 90 de bucăți. Înainte erau dotați cu AKN-uri, iar acum primesc pistoale de 9 mm”, susține Gabriel Doncean, director al Direcției Silvice Iași, informează bzi.ro.
Reguli clare pentru deținerea și folosirea armelor
De asemenea, pentru a putea avea armele în dotare, pădurarii trebuie să treacă mai multe teste.
„Cel care nu îndeplinește criteriile pentru a deține și folosi arma, nu o primește. Se fac verificări mai ample. Pădurarul trebuie să fie apt din punct de vedere medical, are nevoie de aviz de la Poliție pentru a deține și folosi arma, nu trebuie să aibă antecedente penale, trebuie să facă niște cursuri pentru portul și folosirea armamentului. Pe baza acestor certificări poate primi avizul de port armă”, mai spune directorul instituției silvice din Iași.
Când este în pericol pădurarul?
Acesta susține că a discutat cu personalul silvic și pădurarii sunt pregătiți în astfel de situații.
„Le-am spus tot timpul că în cazul unor altercații trebuie să se mobilizeze și ceilalți colegi din celelalte cantoane silvice, să facă poze, să sune la Poliție, la Jandarmerie, mai intervine și Parchetul. Un pădurar are un fond forestier de 600-800 de hectare, de câțiva kilometri. E o suprafață destul de mare. Au fost situații când un hoț de lemne vine noaptea, taie lemnul și vine apoi peste două-trei zile și îl ia”, a spus directorul.
Mai mult, utilizarea armei din dotare este ultima soluție în cazul unei situații ca a pădurarului ucis la Pașcani
„Pădurarul este în pericol în momentul în care îi este pusă în pericol integritatea corporală. În astfel de cazuri mai întâi face o somație, verbală. Exact ca la polițiști. «Stai că trag». Dacă este în continuare în pericol, trage un foc de armă în aer, un avertisment și apoi ultima soluție este să tragă”, a subliniat directorul Gabriel Doncean.
În România dispar 3 ha de pădure pe oră
Potrivit Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva, în ultimii ani, șase pădurari au fost omorâți, iar peste 650 de tehnicieni și ingineri silvici au fost atacați de infractorii surprinși în timp ce sustrăgeau material lemnos, suferind vătămări corporale grave.
Incidentele au avut loc în contextul în care pădurile din România sunt tăiate într-un ritm alarmant, potrivit organizației Greenpeace. România pierde în jur de trei hectare de pădure pe oră ca urmare a degradării sau a tăierilor legale sau ilegale de copaci, potrivit organizației nonguvernamentale care militează pentru protecția mediului.