Alocarea fondurilor necesare pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și a concursurilor școlare ce vor avea etapa județeană în perioada ianuarie – mai 2020 va fi dezbătută astăzi de consilieri în cadrul ședinței.
”Inspectoratul Școlar Județean ne-a solicitat sprijinul pentru finanțarea atât a concursurilor școlare, cât și pentru premierea celor mai buni dintre participanți și a cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea lor.
Am susținut și vom continua să fim alături de orice manifestare din domeniul educației, așa că, sunt convins că și consilierii județeni își vor da acordul pentru ca, anul viitor, competițiile școlare să fie suportate din bugetul CJ”, a menționat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.
În perioada ianuarie – mai 2020, pentru 32 de discipline va fi organizată etapa județeană, find estimat un număr de 7107 participanți. Suma necesară pentru aceste competiții este de 71.070 lei .