Momentul impactului dintre o ambulanță SMURD cu semnalele luminoase și acustice pornite, și un șofer din Pitești a fost surprins în imagini, din interiorul ambulanței.
Înainte de impact, se pot vedea cadrele medicale, unul dintre medici stând pe un scaun, în așteptarea sosirii la urgență.
În urma accidentului, o femeie de 63 de ani, pasager în autoturism, a suferit o contuzie toracică. De asemenea, trei membri din cei patru ai echipajului SMURD – doi paramedici şi un voluntar – au fost răniţi, unul dintre paramedici prezentând fractură de claviculă şi traumatism la coloană.


