Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,7512 lei/euro, în creştere uşoară faţă de valoarea atinsă luni. Totodată, dolarul american a depăşit pragul de 4,36 lei şi a atins un nivel record, potrivit datelor afişate de BNR.
Marţi, euro a urcat la 4.7512 lei, cel mai mare nivel din 30 mai, când a fost 4.7582 lei, relatează news.ro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut de la 4.3488 lei la 4.3605 lei. Aceasta este un nou nivel record, potrivit datelor afişate de BNR, depăşind pragul de 4.3504 lei, atins în 28 decembrie 2016.
Cursul francului elveţian a coborât de la 4.3759 lei la 4.3555 lei.
Lira sterlină a crescut de la 5.3546 lei la 5.3583 lei.
Preţul gramului de aur a scăzut de la 208.1085 lei la 205.6787 lei.