A fost semnat contractul pentru modernizarea și reabilitarea drumului județean 208 L Pașcani- Brătești –Miroslovești, anunță reprezentanții Consiliului Județean Iași.
Proiectul prevede, pe lângă lucrările la cei opt kilometri, și modernizarea podețelor și montarea unora noi la intrarea în gospodării. Pentru a asigura scurgerea apelor pluviale, vor fi amenajate șanțuri și rigole, lucrările vor începe până la sfârșitul acestei luni.