Unire clădită pe sânge. S-a tras în mulțime, în centrul orașului. Un ieșean trebuia să ia locul lui Carol I. Ion Creangă l-a susținut
Unirea Principatelor s-a făcut cu trudă, iar noul stat a supraviețuit prin noroc. În școală am învățat că Unirea este „visul de aur” al românilor, vis pe care îl avem de milenii. În realitate, opiniile contrare unirii au fost neglijate de autorii manualelor. Istoria ne spune că România ar fi putut dispărea odată cu domnia lui Al.I. Cuza iar Moldova ar fi putut fi condusă de la Palatul Roznovanu. Numele separatiștilor moldoveni au fost ascunse de timp iar Ion Creangă este perceput acum doar ca povestitor și nu ca om politic.
Moldovenii au vrut autonomie
În mod firesc și logic, antiunionismul a apărut odată cu ideea unirii. Nici în Muntenia și nici, mai ales, în Moldova, nu toată lumea a fost de acord cu Unirea. „Opinia majoritară era, totuși, pro unire. Se poate vorbi despre un curent sau o mișcare antiunionistă ceva mai târziu, după 1862”, spune cercetătorul Florea Ioncioaia. Momentul invocat de istoricul ieșean este unul extrem de important dar puțin cunoscut. Era perioada de după abdicarea lui Cuza, când România era condusă de o locotenență formată din trei persoane. În aprilie 1866 s-a încercat ruperea României și instalarea unui nou domn în Moldova.
Nume mari din Iași făceau parte din mișcarea antiunionistă
Debarcarea lui Cuza, momentul-cheie
Pe 11 februarie 1866 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice. Mișcarea a fost una politică, inițiată și susținută de alianța dintre conservatori și liberali care a intrat în istorie sub numele de „monstruoasa coaliție”. În locul său a fost instituită o locotenență domnească care a condus România până pe 10 mai 1866, când prințul Carol a acceptat tronul. Alungarea lui Cuza a aprins din nou flacăra antiunionistă, transformând-o într-una separatistă. Din mișcare au făcut parte nume importante, precum Gh. Asachi, Nicolae Roznovanu, mitropolitul Calinic, dar și scriitorul Ion Creangă.
Toți ne voiau separați
În volumul „Vârstele Unirii. De la unitatea etnică la conștiința națională”, istoricul Adrian Cioflâncă susține ideea că mișcarea separatistă a fost favorizată de ezitările „monstruoasei coaliții” în alegerea unui nou Domn. În plus, Rusia și Turcia susțineau ideea separației celor două țări românești pe motiv că acceptaseră Unirea doar pe perioada domniei lui Al.I. Cuza. Austria adoptase o atitudine oarecum neutră iar singura mare putere care susținea Unirea rămăsese Franța.
„Vocea Națională”, ziar antiunionist, relatează ce s-a întâmplat la 4 aprilie 1866, la Iași
Cuza, considerat trădător
Intrat în folclor drept un principe iubit de popor și aflat în luptă cu nedreptatea, Alexandru Ioan Cuza a fost, de fapt, un domn controversat. Reformelor promovate de el li s-au opus multe scandaluri publice iar momentul abdicării l-a prins pe Cuza în patul amantei. Detronarea lui, pe 11 februarie 1866, a fost sărbătorită la Iași cu 3 zile de „iluminații” publice. „Cuza nu mai era iubit de moldoveni. În 1861, când a mutat capitala, a fost huiduit. Abandonase Moldova și mulți oameni erau nemulțumiți. Au fost mutate resurse, ministerele, școala militară, arhivele Moldovei. De aceea s-a sărbătorit în stradă îndepărtarea lui, deși era moldovean”, spune istoricul Dorin Dobrincu.
Protest furios pe „Ștefan cel Mare”
Totul a culminat cu o manifestație publică urmată de lupte de stradă. Pe 3 aprilie o mulțime furioasă a încercat să ia cu asalt Palatul Administrativ (actualul Palat al Culturii). Numărul protestatarilor este necunoscut, unele surse spun că ar fi fost doar 500, altele susțin că ar fi fost câteva mii. „Au fost peste 500 de oameni, ceea ce era foarte mult pentru acea vreme. Și acum un protest cu 500 de oameni este unul semnificativ, atunci era un protest mare”, spune istoricul Dorin Dobrincu. După slujba de la Mitropolie, clericii și mulțimea adunată la slujbă și-au manifestat opiniile separatiste. Pe lângă credincioși, la Mitropolie și la Palatul Roznovanu fuseseră adunați oameni din mahalale. Boierul Teodor Boldur-Lățescu a fost cel care s-a ocupat cu „mobilizarea maselor”.
Creangă în haine preoțești
I-a așteptat un regiment de munteni
La sfârșitul slujbei religioase, mitropolitul Calinic Miclescu a ținut un discurs antiunire și a semnat o Declarație de Independență. Preoții au început să bată clopotele în biserici iar Mitropolitul, cu crucea în mână, s-a pus în fruntea manifestanților. Gruparea de la Palatul Roznovanu s-a unit cu mulțimea ieșită de la slujbă și s-a scandat „Jos Unirea”, „Jos prinţul străin”, „Trăiască Moldova”, „Trăiască Convenţia”. Mitropolitul, însoțit de clerici și de mulțimea înfierbântată, a pornit spre Palatul Administativ (actualul Palat al Culturii). Numai că, acțiunea nefiind spontană, autoritățile erau pregătite. Un regiment de soldați munteni îi aștepta pe moldovenii răzvrătiți.
Armata a tras în plin
În Palatul Administrativ se aflau Lascăr Catargiu şi Nicolae Golescu, doi dintre cei trei locotenenți domnești care conduceau România. Armata a tras în plin și apoi a atacat la baionetă. Nici numărul morților nu este cunoscut. „Era o practică impusă de Cuza ca regimentele de moldoveni să meargă în Muntenia iar cele de munteni să vină în Moldova”, spune profesorul Dobrincu. Conform cifrelor oficiale au căzut în confruntări circa 150 de răsculaţi, alte surse spun că ar fi fost uciși vreo 300 de moldoveni și 15 soldați munteni. În zona actualei primării ieșene au fost șarje de cavalerie împotriva protestatarilor.
Mitropolitul, împuns cu baioneta
Mitropolitul Calinic a fost rănit în urma unui atac cu baioneta. Folclorul spune că el ar fi fost salvat de Ion Creangă, care l-a ascuns într-o pivniță. „Nu știm dacă a fost chiar Ion Creangă cel care l-a salvat, dar știm că a fost rănit și că s-a ascuns. Știm și că Ion Creangă a participat la protest. De asemenea, știm și că o parte dintre protestatari erau înarmați”, spune Dorin Dobrincu. Antiunionist convins, Ion Creangă era preot în acea perioadă iar ipoteza că el s-ar fi aflat lângă Mitropolit în momentul atacului este plauzibilă. Protestatarii plecaseră de la Mitropolie spre actualul Palat al Culturii cu Mitropolitul și cu preoții în frunte.
S-au luptat o jumătate de zi
Locotenenţii domneşti l-au chemat pe mitropolit la negocieri, dar acestea au eșuat. În stradă se aflase că soldații l-au ucis pe Mitropolit, ceea ce a mărit furia protestatarilor. Luptele au durat mai bine de 5 ore, pe străzi fiind ridicate baricade. Soldații au pătruns în Palatul Roznovanu și l-au arestat pe Nicolae Rosetti Roznovanu dar și circa 200 de protestatari. Constantin Moruzzi s-a ascuns la consulatul rus și apoi a fugit în Rusia. Și Gheorghe Asachi a fost arestat şi anchetat puţin timp pentru implicarea în rebeliunea din 3 aprilie 1866.”. Mitropolitul Calinic a fost suspendat din funcție până în iunie, când a fost iertat de prințul Carol. Doi ani mai târziu îl găzduia pe Carol I în Palatul Mitropoliei.
Creangă, protestatarul
Ion Creangă nu a fost un politician în sensul propriu al cuvântului. Preot, scriitor și povestitor, Creangă avea însă opinii politice clare, pe care nu și le ascundea. S-a pronunțat împotriva Unirii Principatelor și a manifestat în stradă pentru asta. „În 1866 Ion Creangă a fost în stradă, a participat la proteste. El se considera român, dar promova o superioritate a moldovenilor. Asta se vede și din scrierile sale”, spune profesorul Dorin Dobrincu. Creangă manifesta dispreț pentru munteni și olteni și considera o greșeală contopirea celor două state.
Persecuție politică sau hazard?
Dacă l-a salvat sau nu Ion Creangă pe mitropolitul Calinic nu este un lucru cert, dar este cert faptul că același mitropolit l-a „răspopit” pe Creangă. Printre motivele excuderii din cler s-au numărat faptul că poartă o ținută nepotrivită și că trage cu pușca după vrăbii în locuri nepermise. Ulterior, Ion Creangă a fost exclus și din învățământ pentru că nu mai era preot. Potrivit datelor existente, Ion Creangă ar fi făcut propagandă antiunionistă și după înfrângerea suferită în 3 aprilie 1866. Acesta ar fi fost și motivul real pentru care Creangă și-a pierdut locurile de muncă.
Legal, aveau dreptate!
Revolta de la Iași a avut ca scop impunerea ca Domn a lui Nicolae Rosetti Roznovanu. „Roznovanu era o familie boierească extrem de puternică. Aveau bani, relații și susținători”, spune Dorin Dobrincu. Mișcarea separatiștilor părea una logică. Turcia și Rusia se exprimaseră deja în acest sens și ceruseră ca cele două state să aibă domni diferiți. „De fapt, aceasta fusese înțelegerea acceptată de Marile Puteri. Trebuiau să fie doi domni, două capitale, două parlamente și două armate”, precizează istoricul. Alegerea lui Cuza în ambele țări a fost o șmecherie românească acceptată internațional doar pe perioada domniei lui Al.I. Cuza. „Până în 1862 au existat două guverne și două parlamente. Universitatea Al.I. Cuza este făcută de guvernul din Moldova”, mai spune Dobrincu.
Caz clasic de uitare
Informațiile despre mișcarea antiunionistă sau despre cea separatistă sunt puține. „Este un caz clasic de uitare. Fenomenul este important și la nivel de comunitate, așa cum este o națiune. Ce s-a întâmplat în 1866 este un moment deranjant pentru stat. Dosarele respective sunt, dar istoricii au trecut foarte repede pesste acest moment. Unii dintre ei au făcut asta pentru a menține paradigma națională”, explică istoricul Dorin Dobrincu.
Rolul Rusiei în protest
La nivel public, autoritățile vremii au lăsat să se înțeleagă că protestele au fost încurajate și susținute financiar de Rusia, dar nu au făcut niciun demers sau vreo acuzație oficială. De altfel, Rusia se pronunțase clar susținând ideea că trebuie aleși doi domni. „sunt puține surse pentru a susține amestecul Rusiei. E clar că Rusia nu-și dorea un stat tânăr și puternic. Granița era la 15 km, ca și acum, iar unii protestatari s-au refugiat în gubernia Basarabiei”, explică Dorin Dobrincu.
