O femeie din Ciurea nu a fost lăsată, de președintele secției, să voteze pe listele suplimentare, la Școala Gheorghe Asachi din Iași, motivul invocat de acesta fiind incredibil.
„Nu-i legal și nu pot să vă aprob votul. Au venit din municipiul Pașcani, Bacău, Huși și le-am aprobat pe listele suplimentare. Dar aici trebuie să mergeți în Ciurea”, a argumentat președintele secției de votare.
Când femeia a susținut că nu are cum să ajungă acolo, președintele secției de votare i-a transmis că are timp, până diseară la orele 09.00, când se închid secțiile de votare.
Femeia a fost la Biroul Electoral Judeţean, apoi a revenit însoțită de un reprezentat al BEJ, care i-a transmis președintelui secției de votare că săvârșește o infracțiune. „Doamna are domiciliul în altă localitate, și are dreptul să voteze la orice centru de votare din municipiul Iași, inclusiv la dvs. Împiedicarea exercitării dreptului la vot este infracțiune, așa că vă rog să o lăsați să voteze”, a spus reprezentantul BEJ.
Vizibil șocată de situație, și de faptul că era cât pe ce să facă drum întors, femeia a reușit, într-un final, să-și exercite dreptul și a declarat că nu e prima dată când votează pe listele suplimentare, însă așa ceva nu i s-a mai întâmplat.
Cum ar fi stat lucrurile, dacă, până la finalul zilei, președintele acestei secții de votare ar fi avut aceeași atitudine față de toți cei care veneau să voteze și se aflau în situația femeii?