Muncitorii continuă lucrările pentru extinderea rețelei de canalizare din comuna Holboca.
Rețeaua de canalizare va măsura, în total, 20 de kilometri și va deservi populația din satele Holboca, Orzeni, Rusenii Vechi, Rusenii Noi și Dancu.
Lucrările au demarat la începutul acestui an și au ca termen de finalizare 24 de luni. Fondurile pentru realizarea investiției provin prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și sunt în valoare totală de 9.036.710 lei, anunță Consiliul Județean Iași.