Traim in Mileniul trei, şi totuşi copiii timizi, cu puţina încredere de sine, sunt puşi pe ultimul loc. Un loc în care să nu fie vazuţi nicicum şi din nici un unghi! Mulţi dintre părinţi se confruntă cu această problemă.
În secoul 21, în majoritatea unităţilor de învăţământ, copiii mai tăcuţi, care nu ies în evidenţă sunt neglijaţi şi ascunşi. Mereu se pot vedea în prima linie doar elevi mai vorbăreţi sau pe cei cu o situaţie materială mult mai bună!
O serbare, o inspecţie pentru gradul doamnei învăţătoare sau pur şi simplu o zi normală de cursuri, mereu îi vezi pe micuţii blamabili în ultimele bănci sau în ultimele rânduri. Sunt retraşi şi ruşinoşi pentru că aşa îi transformă societatea. O societate căreia îi place să aleagă mereu calea cea uşoară şi să arunce sub „preş” ceea ce cred ei că e demn de gunoi, în detrimentul încercării de a schimba lucrurile în bine . O societate care aprobă copiilor sfioşi că ei trebuie să se ascundă şi să se rezume la acţiuni mediocre.
E mult mai uşor să ascunzi părţile rele, decât să ajuţi şi să acţionezi în aşa fel încât ei să evolueze şi să îi ajungă pe ceilalţi din urmă. Asta ar trebui să fie una din misiunile şcolii, pe lângă informaţii, să îi formeze şi ca oameni în societate şi să îi aducă pe toţi la acelaşi nivel emoţional.
„Foarte mulţi părinţi îşi aduc copiii la o şedinţă foto în natură sau în studio cu scopul de a-i ajuta să coopereze, să socializeze mai uşor şi să scape de acel sentiment de ruşine, să prindă mai multă încredere în ei. Majoritatea părinţilor încearcă să îşi încurajeze copiii să facă activităţi diferite, dar care nu obosesc foarte tare, pentru că aceste anxietăţi îi afectează în mediul colectiv.” , a declarat Alin Chirilă, manager AlinoFotoStudio.
„Sincer, copilul meu în pozele de la serbările şcolare este mereu undeva prin spate, în ultimul rând, cu toate că este foarte mică de înăţime. De multe ori abia o zăresc în acele poze. Ştiu că şi ea este mai timidă de fel, dar nici sistemul nu o ajută deloc să evolueze din punctul ăsta de vedere. Se oferă foarte multă atenţie şi se pune accent pe acei copii care deja au foarte multă încredere de sine, şi venind asupra lor cu o atenţie extra, nu fac decât să îi transforme până la urmă în nişte copii tupeişti, cărora li se pare normal să râdă şi să îi arate cu degetul pe cei din ultimul rând. Se merge de foarte mult timp pe acest tipar de educaţie, din pacate.” , a afirmat Andreea, mama a doi copii.
Trăim într-o ţară cu concepţii încă comuniste, în care părinţii sunt obligaţi să plătească şcoli, cursuri private sau diferite activităţi extraşcolare pentru a-şi ajuta copilul să scape de anxietăţi şi temeri. În care imaginea clasei este mult mai importantă decât pregătirea elevului pentru paşii următori pe care urmează să îi înceapă.
Dacă aceşti copii nu sunt ajutaţi în şcoli nici măcar cu încrederea de sine, copiii cu sindromul Down ce şansă la o viaţă normală au în România?! Timiditatea nu este o trăsătură si nu este nici un defect. Aceşti copii nu ar trebui ascunşi după perdea în niciun context.
Trăim într-o ţară în care au loc doar copii care se nasc sănătoşi, cu încredere de sine, ageri la minte, olimpici si cei cu o situaţie financiară bună!
