Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în cazul unui cetățean român, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip RCA falsă pentru autoturismul pe care îl conducea.
La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității de frontieră Berezeni, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Spania, condus de cetăţeanul român C.A., în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip RCA prezentată la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul în cauză nu figurează în bazele de date ca fiind asigurat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.