S-a votat! Iașul este „Capitala istorică” a României

0
170

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 238 de voturi „pentru” şi şapte abţineri, proiectul de lege pentru declararea municipiului Iaşi drept „Capitală istorică” a României.

Potrivit proiectului, în anul Centenarului, pentru reconsiderarea rolului istoriei şi al culturii naţionale, municipiul Iaşi se declară „Capitală istorică” a României, iar municipiul Alba Iulia „Capitală a Marii Uniri” a României.

Comisia de specialitate a introdus un amendament la proiectul iniţial astfel încât municipiul Alba Iulia să fie declarat „Capitală a Marii Uniri”.

„Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, municipiul Alba Iulia primeşte recunoaşterea pentru rolul esenţial în formarea statului român modern. La 1 decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia s-a semnat ‘actul de naştere’ al României Mari. Capitala de suflet a românilor de pretutindeni a fost Capitala Unirii teritoriilor româneşti şi sub domnia lui Mihai Viteazul”, a motivat comisia amendamentul.

Reprezentanţii grupurilor parlamentare au susţinut acest proiect, menţionând că este unul simbolic, iar Iaşiul merită cu prisosinţă acest titlu.

Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.