Amânare în procesul lui Dragnea împotriva Înaltei Curți

0
169

Procesul în care Liviu Dragnea a dat în judecată Înalta Curte de Casație și Justiție, nemulțumit de felul în care sunt alcătuite completurile de cinci judecători, a început cu o amânare.

Vineri trebuia să se judece primul termen, însă judecătorii de la Curtea de Apel București au luat decizia amânării și au fixat următorul termen pentru data de 23 noiembrie, informează HotNews.ro.

Pe 5 octombrie, la Curtea de Apel a fost înregistrată acțiunea liderului PSD, referitoare la schimbarea componenței completului de cinci care trebuie să judece contestația sa la decizia de condamnare la trei ani și șase luni de închisoare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleroman.

Concret, șeful PSD este nemulțumit că, procesul în care a fost condamnat în primă instanță este judecat de un complet care a fost constituit la începutul acestui an. Asta în condițiile în care, în urmă cu câteva luni a intrat în vigoare o nouă lege care, potrivit ÎCCJ, nu se va aplica retroactiv, adică atunci când vine vorba despre completurile de judecători trase la sorți la începutul anului.

Următorul termen în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman a fost stabilit pentru 5 noiembrie.

Totodată, pe 7 noiembrie, magistrații de la Curtea Constituțională vor dezbate sesizarea premierului Viorica Dăncilă cu privire la un posibil conflict juridic între Parlament și ÎCCJ referitor la formarea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte.

Sursa: B1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.