Sorin Blejnar, condamnat la 6 de închisoare: decizia nu e definitivă

0
146

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat joi pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, informează Agerpres.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

„Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’ controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arată DNA.

Procurorii spun că, din această sumă de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.