Ansamblul monumental dedicat regelui Ferdinand I Întregitorul va fi amplasat în parcul din fața Primăriei. Anunțul a fost făcut de către primarul Mihai Chirica.
„Am semnat contractul pentru realizarea soclului ansamblului dedicat regelui Ferdinand I Întregitorul. Ansamblul va fi expus în fața Palatului Roznovanu, dar în parcul central, în fața fântânii arteziene. Regele Ferdinand, în calitate de conducător al Statului Român, a elaborat toată strategia din perioada Primului Război Mondial în acest palat. Statuia este o compoziție, sunt mai multe lucrări care vor completa soclul. Acesta va avea o înălțime de 3,5 metri și va fi realizat din granit. Înălțimea ansamblului, cu tot cu statuie, va fi de circa 6 metri”, a afirmat edilul.
Licitația pentru executarea soclului monumental a avut o prevedere bugetară de 748.537,49 lei, fără TVA, și a atras o singură ofertă. Contractul a fost semnat cu SC Tar MV SRL contra unei sume de 826.558,13 lei, cu TVA.
În altă ordine de idei, printre cele șapte proiecte incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași care vor fi finanțate de Guvern se numără și realizarea și amplasarea copiei statuii Regelui Ferdinand I Întregitorul la Chișinău. În acest scop Guvernul a alocat municipalității ieșene 1.000.000 de lei.