Vremea se va încălzi treptat în următoarele zile, astfel că luni, în ziua de Crăciun, temperatura maximă va ajunge până la 15 grade Celsius în zona de sud şi sud-vest, iar în cea mai mare parte a ţării va fi însorit.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă vremea va fi în general închisă în toată ţara, iar dimineaţa şi seara va fi ceaţă în zonele joase, în timp ce în vestul, nordul şi centrul ţării vor fi precipitaţii mixte.
Va ninge, însă, la munte, mai ales pe crestele mai înalte, unde vor fi intensificări temporare ale vântului, care vor depăşi la rafale 70-80 de kilometri pe oră.
Temperaturile pe timpul zilei vor fi cuprinse între 3 şi 7 grade, mai mari în sud-vest, iar minimele nu vor depăşi zero grade.
De duminică, Ajunul Crăciunului, temperaturile vor începe să crească uşor, însă cerul va rămâne mai mult noros în partea de nord.
În est, în zona Mării Negre, va ploua slab. Precipitatile vor fi predominant sub formă de ploaie în regiunile intracarpatice, iar în zona montană va ninge şi vor fi intensificări temporare ale vântului. Pe crestele cele mai înalte, rafalele pot ajunge şi la 90 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.
Maximele vor fi cuprinse între 5 şi 9 grade Celsius, iar temperatura pe timpul nopţii va fi în jur de -2 grade.
Luni, în prima zi de Crăciun, temperaturile vor continua să crească, astfel că se vor înregistra 6 grade în Transilvania şi chiar şi 15 grade în Oltenia.
Cerul va fi variabil, vor fi înnorări, în special, în zonele de munte, dar şi în nordul ţării. Vor fi precipitaţii mixte slabe pe arii restrânse la munte, unde vântul va avea unele intensificări. Va fi prezentă şi ceața dimineaţa şi noaptea, în zonele mai joase.
Temperaturile pe timpul nopţii se vor situa între -2 şi 5 grade Celsius.