Spitalul groazei: 120 de pacienți infectați în ultimele 8 luni, la Brăila

0
168

Medicii de la Spitalul Judeţean din Brăila au raportat că 120 de pacienţi s-au infectat cu bacterii, în timp ce erau internaţi. Iar numărul s-ar putea dubla până la sfârşitul anului, în condiţiile în care specialiştii cred că foarte mulţi bolnavi nu făcut reclamaţii.

Zeci de pacienţi care ajung la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila pentru a se trata, pleacă acasă cu infecţii, relatează Digi24.

Florentina Mocanu, fost pacient al SJU Brăila: „Miroase numai a urină şi a fecale pe hol, le-am spus şi nimeni nu face nimic. În WC nu poţi să intri, am ajuns cu tatăl meu şi am făcut de două ori infecţie în spital.”

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila este raportată şi cea mai mare incidenţă a infecţiilor asociate asistenţei medicale. Numai în primele 8 luni ale anului, au fost externaţi aproape 120 de pacienţi cu infecţii intraspitaliceşti. 11 chiar luna trecută.

Gabriel Ciochină, director DSP Brăila: „Cele mai frecvente probleme sunt cele de natură digestivă, plagă chirugicală, mai puţine…

Nimic ieşit din comun, însă, pentru medicii de aici, care pun totul pe seama rulajului foarte mare de pacienţi, de peste 20.000.”

Dr. Alina Neacşu, director medical SJU Brăila:      Considerăm că nu sunt un număr mare de infecţii nososcomiale, noi am încercat în permanenţă să încurajăm colegii medici să declare aceste infecţii nosocomiale.”

Ieşit din comun este că în 2013, spre exemplu, la Spitalul Judeţean Brăila au fost raportate doar 13 cazuri de infecţii intraspitaliceşti, o diferenţă mult prea mare faţă de incidenţa din 2018.

Dr. Andreia Gavrilescu, medic epidemiolog: „Părerea tuturor specialiştilor în domeniu este că raportarea nu este reală, de fapt,se vede doar vârful aisbergului şi undeva baza este foarte mare.”

Cele mai frecvente cauze în apariţia infecţiilor intraspitaliceşti sunt legate de deficienţele de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare. O problemă sesizată şi la Spitalul judeţean, chiar anul trecut ,de către inspectorii DSP, care s-a lăsat şi cu amendă.

 

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.