Clădirea de pe Strada Alecsandri, admisă la precontractare

0
192

Proiectul depus de Consiliul Județean Iași pentru consolidarea, refuncționalizarea și mansardarea clădirii monument istoric de pe Strada Vasile Alecsandri nr. 6, a fost admis deja de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, în etapa de precontractare.

 

Consiliul Județean poate recupera, astfel, fondurile investite până acum pentru reabilitarea monumentului istoric și poate atrage sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 16,5 milioane lei, C.J. decontând până acum,  cheltuieli în valoare de 8,5 milioane lei.

Monumentul istoric de pe Strada Vasile Alecsandri are o suprafață construită de 1160 metri pătrați și o suprafață totală desfășurată de 3988 metri pătrați. În trecut, în acest imobil a funcționat Revista „Viața Românească” și tot aici, a fost sediul Chesturii de Poliție din Iași.

Clădirea va găzdui Muzeul Junimii, în cadrul căruia va fi reconstituită atmosfera anilor 1863-1885 și vor fi expuse obiecte de epocă ce au aparținut junimiștilor. Totodată, vor fi amenajate încăperi dedicate perioadei pașoptiste, literaturii române din Basarabia, o zonă dedicată Pogromului, dar și un muzeu al literaturii evreiești din România.

Proiectul „Consolidarea, refuncționalizarea și mansardarea clădirii monument istoric de pe  Strada Vasile Alecsandri nr. 6” a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.