Interval de valabilitate: 30 iulie, ora 10 – 03 august, ora 10
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic, caniculă, nopți tropicale
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în regiunile vestice și sud-vestice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă în Banat, Crișana și local în Oltenia, iar la finalul săptămânii și în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și pe arii restrânse și în zonele de câmpie din celelalte regiuni. Vor fi temperaturi maxime de 33…37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de vineri, sâmbătă și duminică se vor atinge valori de 38…39 de grade.
În vestul și sud-vestul țării nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în jurul a 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregista în Dealurile de Vest (22…24 de grade).
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 iulie, ora 10 – 31 iulie, ora 10
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Zone afectate: județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare
Joi (30 iulie) în județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade.



