Se apropie perioada vacanțelor, iar în spațiul public încep să apară din ce în ce mai des afirmații nefondate cu privire la cauzele aglomerației de pe DN 28, Podu Iloaiei, județul Iași, resimțită în special la orele de vârf.
Pe acest fond, pentru a înlătura eventuale dezinformări apărute în spațiul public, DRDP Iași vine cu o serie de precizări, menite să înlăture neînțelegerile pe acest subiect.
Sistemul de semaforizare de la Podu Iloaiei este un proiect implementat de DRDP Iași în anul 2024 (Sistem de Semaforizare oraș Podu Iloaiei, DN 28 km 47+700, km 47+950, km 48+800), atât ca rezultat al monitorizărilor proprii, dar și ca răspuns la solicitările venite din partea societății civile și a instituțiilor locale și județene: Instituția Prefectului – Județul Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Primăria Orașului Podu Iloaiei.
Astfel, după o muncă susținută de obținere a avizelor necesare și de implementare a proiectului, sistemul de semaforizare a fost pus în funcțiune în luna octombrie a anului 2024, pentru a atenua astfel aglomerația resimțită pe DN 28, Podu Iloaiei – Iași, în special în zilele de weekend (vinerea și duminica, la ieșirea, respectiv sosirea spre municipiul Iași).
Reamintim că sistemul de semaforizare a fost pus în funcțiune într-o perioadă cu valori de trafic de peste 30.000 de autovehicule pe zi, de Sărbătorile Iașului, când, de obicei, timpii de așteptare depășeau 100 de minute, pe sensul de venire spre municipiul Iași.
În urma implementării sistemului, timpii de tranzit prin localitate s-au redus cu 60-70% față de cei înregistrați în mod constant înainte, fapt certificat prin măsurători autorizate.
Precizăm că implementarea sistemului de semaforizare în cele trei intersecții din oraș (în zona Pieței, la Primărie și la intersecția cu DJ 281 spre Erbiceni), a fost realizată cu acordul IGPR, având în vedere că traseul DN 28 se suprapune cu un drum european (E 58).
Tot în urma presiunilor publice, la jumătate de an de la darea în funcțiune, în mai 2025, semaforul de la intersecția spre DJ 281 Erbiceni a funcționat în regimul „Atenție!” (galben intermitent), măsură instituită prin dispoziția IPJ Iași.
Măsura a generat însă unele conflicte în trafic și reapariția blocajelor la orele de vârf și în zilele de weekend, care conduceau, potrivit măsurătorilor de trafic, la timpi de așteptare care se apropiau de perioada în care prin localitate se circula „la liber”, adică fără sistem de semaforizare.
În urma demersurilor oficiale întreprinse de compania care implementat proiectul și a comunicărilor DRDP Iași – IPJ Iași, începând cu luna mai acestui an, sistemul a revenit la un grafic de semaforizare în regim hibrid, agreat pe anumite intervale orare din zilele săptămânii, după cum urmează:
· Luni – 05:00 – 10:00
· Joi – 15:00 – 18:00
· Vineri – 12:00 – 18:00
· Duminică – 12:00 – 18:00
Precizăm că aceste modificări au fost operate doar pentru semaforul de la intersecția cu DJ 281 Erbiceni, celelalte două semafoare funcționând după graficul aprobat de IGPR la momentul implementării. În afara acestor intervale, semaforul funcționează pe modul „Atenție! (galben intermitent).
Scopul a fost atât revenirea la timpi de așteptare rezonabili pentru șoferii de pe drumul cu prioritate (DN 28), cât și de asigura optimizarea parametrilor de transfer și de a oferi siguranță tuturor participanților la trafic, inclusiv a celor de pe arterele secundare.
Ca observație, trebuie menționat faptul că de la implementarea sistemului de semaforizare nu a mai avut loc niciun accident rutier cu urmări grave la Podu Iloaiei.
În aceste condiții, DRDP Iași conștientizează problema resimțită de conducătorii auto, fiind preocupată permanent de identificarea celor mai bune soluții de descongestionare a traficului.
Pe de altă parte, trebuie înțeles faptul că toate aceste măsuri trebuie instituite cu respectarea normativelor în vigoare, motiv pentru care solicităm concursul IPJ Iași pentru identificarea celor mai bune soluții de reducere a timpilor de așteptare la Podu Iloaiei, în acord cu avizele asumate la nivelul CNAIR SA și IGPR pentru implementarea acestui proiect.
Nu în ultimul rând, așa cum am subliniat și cu alte ocazii, sistemul de semaforizare nu poate face minuni la un trafic ce depășește cu mult regimul de autostradă (35.000 de vehicule/zi în momentele critice, față de aprox. 16.000 prevăzut în normative), în lipsa altor elemente noi de infrastructură.
Din acest motiv, reamintim ieșenilor că în perioada 2022 – 2025 DRDP Iași a făcut eforturi pentru finalizarea studiului de fezabilitate aferent construirii unei Variante Ocolitoare la Podu Iloaiei, proiect predat în martie 2026 Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Iași – Infrastructură, entitate al cărei principal membru fondator este Consiliul Județean Iași. Totodată, ne exprimăm speranța că disconfortul resimțit astăzi va fi diminuat odată cu construcția autostrăzii A8, secțiunile Moțca – Târgu Frumos și Lețcani – Iași, aflate în acest moment în etapa de proiectare.


