Caravana plata cu PET ajunge din nou la Iași, în perioada 18-20 noiembrie

0
104

n perioada 18-20 noiembrie, Caravana Plata cu PET ajunge la Iași și te așteaptă să plătești cu PET-uri, doze de aluminiu și ambalaje de sticlă pentru fructe și legume românești. În edițiile anterioare, locuitorii din Iași au colectat peste 36.000 de PET-uri, în schimbul a peste 14 tone de fructe și legume de sezon de la producătorii locali.

Anul acesta, caravana colindă țara pentru ultima dată și își propune să faciliteze trecerea consumatorilor la standardele europene de colectare selectivă prin promovarea unui obicei și comportament prietenos cu natura. Campania Plata cu PET a fost lansată de către Carrefour România în parteneriat cu Coca-Cola HBC România, GreenPoint Management, TOMRA, FEPRA și ECO Synergy.

„Plata cu PET este inițiativa care de 5 ani exprimă viziunea Carrefour România asupra economiei circulare, transformând plasticul în monedă de schimb pentru fructele și legumele românești și promovând reintroducerea acestuia în circuitul economic, prin reciclare.

Cu această ultimă ediție, care reprezintă încă un pas important spre un viitor sustenabil, ne propunem să consolidăm practicile prietenoase cu natura învățate și dobândite pe durata campaniei și să arătăm societății că printr-un comportament responsabil, putem crea un mediu mai curat și mai bun. Cea de-a 5-a ediție Plata cu PET susține tranziția către Sistemul de Garanție Returnare (SGR).

Facem acest lucru prin învățarea unui obicei și comportament sustenabil, dar și prin utilizarea pentru al doilea an consecutiv a echipamentelor inteligente. Mulțumim tuturor celor care ne susțin încă din 2019 și vă invităm alături de noi și în această etapă finală. De asemenea, ne bucurăm să avem alături de noi parteneri strategici, împreună cu care aducem această ultimă ediție la nivel național, în toate orașele în care Carrefour este prezent”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.