Trafic în opt luni cât în tot anul trecut, la Aeroportul Iaşi

0
173

Aeroportul Internațional Iași a înregistrat, în ultima lună de vară a acestui an, 249.379 de pasageri, creșterea traficului fiind de 37,75% față de cel raportat în august 2022. Cu această cifră, Aeroportul din inima Moldovei și-a consolidat a doua poziție pe podiumul aeroporturilor regionale din România, după cum arată datele de trafic ale AAR.

De la începutul anului 2023 și până la finalul lunii august, 1.542.305 pasageri au tranzitat Aeroportul Iași. Practic, cu acest număr înregistrat în opt luni, s-a depășit numărul total de pasageri înregistrat în anul 2022.
În ceea ce privește numărul de mișcări pe Aeroportul Iași, luna trecută au fost raportate 1.548 de decolări și aterizări, cu 25,44% mai multe față de aceeași perioadă a anului precedent.

Din Iași au fost operate, în luna august, zboruri directe spre 25 de destinații, la acestea adăugându-se curse charter spre opt destinații turistice.

Estimarea pentru anul 2023, la Aeroportul Iași, e de peste 2 milioane de pasageri, cifră ce depășește capacitatea infrastructurii existente.

Noul terminal T4 care va fi gata la sfârșitul lunii decembrie va avea capacitatea necesară de procesare în condiții optime, perspectivele de creștere a traficului fiind foarte mari în următorii ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.