Incidentul s-a petrecut joi, după ce un bărbat din Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, a găsit o grenadă într-un șanț și, în loc să sune la 112, a ridicat-o și a dus-o în barul din sat.
„Ajunși la fața locului, în cel mai scurt timp, pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au constatat că este vorba de o grenadă defensivă de mână, care avea mijloacele de inițiere intacte”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani.
Muniția a fost transportată în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară, a precizat IJUS. Echipa pirotehnică a verificat și zona unde bărbatul susține că a găsit grenada, dar nu au mai fost descoperite alte elemente de muniție.
În situația găsirii unor obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată, ISU recomandă respectarea următoarelor reguli:
– să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
– să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
– să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
– să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
– să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
– să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.