Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi va primi finanţare pentru toate cele şase proiecte depuse în competiţia naţională FDI (Fondul de Dezvoltare Instituţională) pentru 2018, în valoare de 1.365.000 lei.
Făcând o comparaţie cu celelalte Universităţi de Medicină şi Farmacie din ţară, UMF Iaşi se situează pe primul loc atât în privinţa numărului de proiecte aprobate cât şi a sumei totale primite pentru finanţarea proiectelor:
Competiţia FDI 2018 este coordonată de către Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), care a evaluat şi selectat proiectele depuse de universităţi. În total, universităţile de stat au propus un număr de 239 astfel de proiecte, fondul alocat de Ministerul Educaţiei Naţionale fiind de 44,38 milioane de lei, mai mare decât anul trecut când a fost de 23,5 milioane lei.
În ceea ce priveşte proiectele depuse de UMF Iaşi, acestea continuă domeniile din anul anterior:
– Creşterea echităţii sociale în vederea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior (inclusiv cele privitoare la consilierea şi orientarea în carieră)
– Internaţionalizarea învăţământului superior din România
– Creşterea capacităţii instituţionale
Pe lângă proiectele care vizează continuarea unor iniţiative demarate în anul precedent, conducerea Universităţii urmăreşte şi o serie de acţiuni noi, cum ar fi:
– Asigurarea funcţionării în bune condiţii a bazelor de practică şi a altor infrastructuri de susţinere a activităţilor didactice, din cadrul universităţilor
– Înfiinţarea şi susţinerea activităţilor societăţilor antreprenoriale studenţeşti (SAS) din cadrul universităţilor;
– Îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice;
– Susţinerea cercetării de excelenţă din universităţi.
Anul trecut, UMF Iaşi a obţinut în competiţia FDI 2017 o finanţare de 545.000 lei iar anul acesta, totalul este de 1.365.000 lei.