Elevi ieşeni în postura de studenţi pentru o zi, la USV Iaşi

0
246

Ce reprezintă cultura hidroponică, ce înseamnă sistem agricol fără sol, care este importanţa produselor apicole, întrebuinţările lavandei, animalele, mijloc de atracție pentru pensiunile agroturistice. Acestea sunt doar câteva dintre lecţiile de predare propuse elevilor de către Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic (DPPD) al Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi,în cadrul proiectului-eveniment „Student pentru o zi”.

Astfel, în zilele de 1 şi 8 aprilie 2022, elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” şi Colegiul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iași vor asista la lecţii de laborator şi prezentări susţinute de studenţi şi cursanţi ai DPPD, în cadrul practicii pedagogice. De asemenea, invitaţii vor avea posibilitatea să vadă cele mai atractive obiective ale Universităţii.

Ediţia evenimentului nostru a ajuns la numărul VII, iar pe lângă prezentările studenților, în program mai avem prevăzute prezentarea ofertei educaționale a USV Iaşi şi vizitarea a o parte din obiectivele Uinersităţii, cum ar fi  Muzeul de Anatomie, amfiteatre și laboratoare, biblioteca sau serele. Cursanţii DPPD vor avea prezentări cu subiecte interesante şi atractive cum ar fi: activități agroturistice pe plaiul românesc, Lavanda – remediu pentru trup și suflet, Cultura hidroponică sau Cozonacul – produs tradițional românesc”, a transmis conf. univ. Dr. Carmen-Olguța BREZULEANU, coordonatorul evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.