Alexandru RAFILA, anunțul ANULUI: până de Paște s-ar putea RIDICA toate restricțiile

0
153

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că în perioada următoare se vor ridica o parte din restricții, urmând ca până la sărbătorile de Paște să fie ridicate toate restricțiile.

”Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la Sărbătorile de Paște vom avea o viață relativ normală, poate doar cu recomandarea purtării măștii în interior, în special în zonele aglomerate”, a explicat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a precizat că ridicarea restricțiilor va ține cont, în primul rând, de gradul de ocupare al spitalelor.

Având în vedere faptul că tulpina Omicron se transmite mult mai ușor decât tulpinilor anterioare și lucrul acesta este certificat de nr mare de cazuri din România și din întreaga lume. Principalul indicator este numărul de paturi pe care îl avem în spitale, pentru că dacă ne uităm, în București avem o aglomerare în spitale.

București, Cluj, Timișoara au cea mai mare creștere, dar nu este o surpriză pentru că sunt orașe cu un tranzit foarte mare, cu un grad mare de circulație.

Săptămânile următoare se va renunța la o parte din restricții, ulterior vom renunța și la starea de alertă, dar totul se va face etapizat, în funcție de gradul de ocupare din spitale.

Această tulpină Omicron se transmite mult mai ușor, inclusiv la persoanele vaccinate. Se transmite mai ușor, nu generează atât de multe cazuri grave, dar remarcăm că formele grave apar mai des la persoanele nevaccinate, este o proporție de 4 la 1.”, a spus Alexandru Rafila, la Radio România Actualități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.