Test PCR fals, prezentat la controlul pentru trecerea frontierei

0
196

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări asupra unui cetățean, care a prezentat autorităților competente, un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2, fals. 

În data de 14 februarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un tânăr cu dublă cetățenie română şi R.Moldova, în vârstă de 29 de ani, ca pasager într-un mirobuz înmatriculat în R.Moldova.

La controlul de frontieră, acesta a prezentat reprezentantului Direcției de Sănătate Publică care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, un înscris – test PCR- negativ pentru infecția Covid 19, ce s-a dovedit a fi fals.

Cu privire la cele constatate, persoana a declarat ca avea cunoștință că documentul în cauză nu este autentic și că l-a folosit pentru evitarea carantinării pe teritoriul României.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.