Tudorel Toader va publica astăzi documentele referitoare la Penitenciarul Iași

0
191

Documentele se referă la situaţia unei clădiri de unde au fost transferaţi mai mulţi deţinuţi pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare. Sindicaliştii îl acuzaseră că, de fapt, dezinformează şi că acel corp de clădire trebuia dezafectat, fiind un pericol pentru „siguranţa vieţii”.

 

„Mâine (marţi – n. red.) voi face publice toate documentele (…)! Fără a pronunţa vreun nume: situaţia pavilionului A din Penitenciarul Iaşi a fost cunoscută urmare a expertizelor din 2008 şi 2016! Întrebare – la vremea respectivă, oare ce făceau, ce funcţii ocupau criticii de astăzi?”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

http://

http://

Ministrul Toader a scris luni pe Facebook că transferarea celor 450 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi la alte unităţi face parte dintr-un plan de redistribuire, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a acestui spaţiu de detenţie, nefiind vorba de evacuarea lor de urgenţă, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public, arată „Adevărul”.

Ulterior, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a subliniat că acea clădire este un pericol pentru „siguranţa vieţii” încă din februarie 2017 şi că Tudorel Toader a fost informat personal în august 2017.

„Îl somăm public să prezinte documentele care demonstrează că pe lista de reparaţii capitale pentru anul 2018 se află şi Corpul A al Penitenciarului Iaşi, corespondenţa la care domnia sa face referire nefiind relevantă raportat la gravitatea situaţiei. Considerăm extrem de grav faptul că la 6 luni de la data la care Tudorel Toader a luat la cunoştinţă despre faptul că o clădire a unui penitenciar este un pericol pentru „siguranţa vieţii” nu a dispus dezafectarea acesteia”, se precizează în mesajul FSANP publicat pe Facebook.

Sindicaliştii îi cer ministrului Justiţiei dezafectarea corpului respectiv de la Penitenciarul Iaşi (…) şi să prezinte o listă completă a clădirilor din sistemul penitenciar care la acest moment prezintă un risc similar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.