O companie germană va deschide anul viitor o fabrică la Iași în care se vor produce inclusiv panouri solare.
Locația investiției este la ieșirea din oraș spre Tomești, unde compania a achiziționat o hală de producție de la BMT pe care vrea să o dezvolte. Edilul şef al Iaşului nu a precizat și cuantumul investiției germane, dar a spus că în fabrică vor lucra cel puțin 400 de angajați.
„Compania are acum 5 uzine, trei în Europa, una în SUA (Atlanta) și una în China. Produc echipamente pentru industria sticlei şi o noutate absolută pentru noi: panouri solare care se vor produce la Iași. Vom elibera autorizația de construire cât mai repede, amplasamentul este la ieșirea spre Tomești, pe stânga. Compania vrea să inaugureze fabrica în octombrie 2022”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În 2019, Grenzebach a încheiat un acord cu BMT pentru cumpărarea diviziei de sticlă a belgienilor, intitulată CNUD-EFCO GFT – companie din Belgia cu subsidiare în România, Germania şi China. În România, sediul social al companiei este pe şos. Iași – Tomești 33A, iar, în prezent, este deţinută în proporţie de 100% de grupul german. Datele financiare pe anul 2020 arată o cifră de afaceri de peste 51 milioane lei cu un profit de jumătate de milion de lei şi un număr mediu de 134 de angajați.