11 trupe de copii și adolescenți vor participa la Underground Rock Festival, la Iași, în perioada 2-3 iulie. Manifestarea intitulată Miss URF are ca obiectiv susținerea debutului în rock și de a susține artiștii rock din Iași.
“Proiectul Miss URF – DEBUT ROCK constă în organizarea și derularea unui program intensiv de descoperire, susținere și promovare a trupelor ieșene de rock și a artiștilor rock. Copiii și adolescenții înscriși în program în urma apelului nostru beneficiază de aprofundarea unor cunoștințe muzicale teoretice, pregătire practică, repetiții aplicate, posibilitatea de a susține un concert live în fața unui public real. Proiectul propune o viziune pe termen mediu și lung a relației dintre scenă și public. Artiștii aflați la început de drum au ocazia de a exersa, de a testa și de a se dezvolta, iar publicul are ocazia de a înțelege mai bine procesul de creație și prezentare artistică”, a declarat Raluca Filip, PR al manifestării.
Evenimentul de la Iași include și o serie de recitaluri. Pe 2 iulie, între orele 19:00-22:00, pe scena Miss URF va urca Luna Amară (Cluj), în deschidere concertând Crossbone (București). Pe 3 iulie, între orele 16:30-22:00, vor urca pe scenă cinci trupe din Iași: Granophyre, Belzeduh, Stanker, Beauty And The Rat şi Tribute to The Doors. De asemenea, în ambele zile, vor avea loc activități conexe cu invitați cunoscuți din Iași.