marți , 21 septembrie 2021 11:44 pm
Iasi booked.net
-1°C

Un minor din Bihor s-a sinucis după ce mama lui a plecat de acasă

Minorul, în vârstă de 13 ani, a fost găsit mort, ieri, în podul casei părintești din comuna Roșia, județul Bihor.

Apelul 112 s-a înregistrat ieri, în jurul orei 15. În zonă au ajuns polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Rurală Beiuș și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, care l-au găsit pe băiatul de 13 ani spânzurat în podul casei. Deocamdată nu există suspiciuni că minorul ar fi fost victima unei infracțiuni.

Vecinii cred că minorul a fost afectat de faptul că mama și unul din cei doi frați ai lui au plecat de acasă și nu au mai revenit, din cauza certurilor din familie. Un caz asemănător a avut loc la Suceava. Copilul, de 12 ani din localitatea Bogdănești, județul Suceava aflat în grija unui asistent maternal, s-a spânzurat după ce a vorbit cu o rudă.

Polițiștii au început o anchetă și au întocmit un dosar penal pentru ucidere din cuplă, fiind cercetări în desfășurare, pentru stabilirea cauzelor care au determinat producerea acestor incidente.

Recomandări

Ceremonie de deschidere a noului an şcolar 2021 – 2021

Având în vedere că astăzi, 13 septembrie 2021, a început noul an şcolar 2021 – …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *