Specialiștii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” și de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, au realizat un amplu studiu care analizează parcursul clinic al persoanelor care au suferit o intoxicație cu etilenglicol.
Acesta a fost publicat pe 18 martie în revista International Urology and Nephrology, editura Springer, după ce a trecut prin procesul de peer-review, publicația fiind cotată ISI și fiind una dintre cele mai recunoscute în domeniu.
Studiul este semnat de medici nefrologi – prof. univ. dr. Adrian Covic, conf. univ. dr. Ionuț Nistor, cât și de medici specializați în medicina de urgență – prof. univ. dr. Diana Carmen Cimpoeșu, asist. univ. dr. Gabriela Raluca Grigorași și dr. Mihaela Corlade-Andrei.
Cooperarea a debutat ca urmare a parcursului clinic al unui astfel de pacient care a înghițit fără să vrea, această substanță. Acesta a fost adus de urgență și tratat în Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul „Sf. Spiridon”, iar apoi trimis la Spitalul „Parhon” deoarece majoritatea pacienților dezvoltă insuficiență renală care are nevoie de tratament pe o perioadă mai lungă de timp.
Studiul a vizat predominarea și efectele clinice și biochimice ale pacienților internați la cele două spitale între ianuarie 2012 și octombrie 2017, pe care le-a comparat cu evoluția cazurilor în funcție de tratamentul primit: 28 de pacienți fiind tratați în perioada aceasta cu dializă și antidot pentru etilenglicol, în timp ce 28 au primit antidotul și terapie suport.


