vineri , 16 aprilie 2021 2:38 am
Iasi booked.net
-1°C

Ambasadorul Greciei a fost în vizită la UAIC Iași

Miercuri, 24 februarie 2021, Excelența Sa Sofia GRAMMATA, Ambasadorul Greciei în România, a vizitat oficial Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a avut o întâlnire cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC.

Întâlnirea a scos în evidență cooperarea fructuoasă pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are cu universitățile din Grecia, care a demarat în anul 1993, prin acordul încheiat cu Universitatea Aristotel din Salonic. În perioada 2010 – 2020, studenții, cadrele didactice și cercetătorii UAIC au efectuat 1661 de vizite academice la universități și alte organizații academice din Grecia, au luat parte la conferințe sau au efectuat stagii și vizite de lucru în prin intermediul unor proiecte europene. De asemenea, în colaborare cu parteneri din Grecia, au scris 332 de lucrări științifice (conform Web of Science).

Ambasadorul Greciei în România, a menționat că dorește să contribuie la întărirea colaborării dintre universitățile din Grecia și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, mai ales pentru domeniile Informatică, Biologie, Economie și Istorie. Prof. univ. dr. Tudorel TOADER a precizat că UAIC este dispusă pentru noi cooperări cu universități din Grecia dar și pentru dezvoltarea celor existente.

Recomandări

UAIC găzduiește dezbaterea „Virusarea legitimității în post-democrație”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va găzdui vineri 16 aprilie 2021, începând cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *