Doua echipe de la Directia de Sanatate Publica din Iasi efectueaza in aceste zile vaccinari la domiciliile persoanelor care nu se pot deplasa in centre.
Fie ca vorbim de persoane cu comorbiditati, care se deplaseaza greu sau sunt imobilizate la pat, acestea au fost inscrise pe platforma de programare on-line de catre medicii de familie și urmeaza sa primeasca prima doza de vaccin anti-Covid-19, conform telem.ro.
”O aplicație informatică ce a fost pusă la dispoziția medicilor de familie de către DSP Iași a permis crearea unei baze de date în vederea planificării pentru vaccinarea pacienților nedeplasabili și a persoanelor cu care aceștia locuiesc. Aplicația, pe lângă multe alte funcționalități permite medicilor de familie să transmită și informațiile despre pacienții nedeplasabili. Pentru vaccinarea acestora au fost constituite două echipe mobile. Menționăm că până acum au fost vaccinate 66 de persoane nedeplasabile și aparținători, această acțiune continuând și în perioada următoare,” a declarat Marius Voicescu- purtator de cuvant DSP Iași.