Ministerul Educației vine cu recomandări noi pentru elevi

0
178

65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul I. Situația nu va rămâne așa, promit autoritățile, care vin și cu o soluție.

Sunt de patru ori mai mulți elevi aflați în această situație, față de câți s-ar fi înregistrat într-un an obișnuit, în care orele s-ar fi desfășurat în sistemul clasic. Cauza principală a acestui nefericit record o reprezintă lipsa accesului la cursurile online, conform Ministerului Educației.

În acest context, ministerul anunță că în perioada următoare, profesorii trebuie să organizeze planuri personalizate de lecții pentru fiecare disciplină, pentru a se putea recupera din materia pierdută. În plus, se prelungește termenul până la care elevilor aflați în această situație le pot fi încheiate mediile pe semestrul I, cu doar două note, potrivit stireadeiasi.ro.

Soluții pentru încheierea mediilor:

– Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice.

– Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.

– Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul de ore alocate săptămânal fiecărei discipline.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.