Mesajul Arhiepiscopului Calinic pentru creștini

0
134

Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a transmis că se va vaccina împotriva coronavirusului, sfătuind credincioșii să își ia informațiile despre vaccinare doar din surse sigure, pentru nu cădea pradă dezinformării.

Acesta a punctat că vaccinarea este voluntară și a îndrumat oamenii spre site-ul vaccinare-covid.gov.ro „cu întrebări și răspunsuri pe tema vaccinării contra Covid-19, și alte nedumeriri, pentru a se primi detalii autorizate de către specialiști și nu doar date aproximative și nefondate pe adevăruri științifice, pentru a se feri lumea de capcana știrilor false care au inundat lumea”.

Cei care se erijează în atoateștiutori, să se informeze și să citească pentru a nu avea dubii asupra fenomenului Covid-19” – se arată în mesajul ierarhului postat pe contul oficial de Facebook al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

ÎPS Calinic a anunțat că se va vaccina în momentul în care se vor fi vaccinat toate persoanele incluse în prima și a doua etapă a campaniei. Mai mult, el a vorbit și despre normalitatea acestui demers.

Se pune întrebarea, dacă mă voi vaccina? Desigur, după ce vor fi vaccinați toți cei din prima și a doua urgență. De ce trebuie să ne vaccinăm? Imediat îmi vine întrebarea: La noi în România, cred că vă amintiți, am fost vaccinați de mici și mereu, contra a diferite virusuri și boli; ne-am întrebat de ce ne-am vaccinat contra gripei? Ne-am pus întrebări îndoielnic? Nimeni, cred, n-a pus la îndoială vaccinul antigripal! Tocmai! Virusul Covid-19, are în structura lui și manifestări asemănătoare cu gripa obișnuită care bântuie omenirea”.

Arhiepiscopul a lăudat munca celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea campaniei de vaccinare în România.

Campania de vaccinare este o lucrare anevoioasă şi se vede clar că osteneala celor încredinţaţi cu această lucrare salvatoare îşi iau în serios chemarea de îngeri ai vieţii, riscându-şi viaţa şi confortul, zi de zi! Doar cei răutăcioşi îşi exprimă mereu nemulţumiri şi folosesc cuvinte nepotrivite pentru un om educat si civilizat”.

Mai mult, Calinic Argeșeanul i-a îndemnat pe credincioși să respecte și măsurile și recomandările dispuse de autorități pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2:

Să respectăm cele ce duc spre sănătatea noastră şi să ne punem nădejdea în Domnul Dumnezeu şi în priceperea specialiştilor întru ale sănătăţii, ,’că şi pe ei i-a zidit Dumnezeu!’ să slujească la însănătoşirea omenirii!”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.